Dr. Alina Veduță, Medic Primar Obstetrică-Ginecologie, Colposcopie, Elithia

Dr. Alina Veduță

Medic Primar Obstetrică-Ginecologie, Colposcopie

Practică în prezent la Elithia Str. Paris

Despre

Medic Primar Obstetrică-Ginecologie Colposcopie | Doctor în Științe Medicale

Dr. Alina Veduță, medic primar obstetrician, doctor în științe medicale, este un experimentat specialist în domeniul medicinei materno – fetale. După specializarea în medicină fetală, la King’s College Hospital, sub îndrumarea profesorului Kypros Nicolaides, a acumulat peste 15 ani de experiență clinică și rezultate importante, apreciate atât în mediul profesional, cât și de către pacienți. Cu pasiune pentru specialitatea sa și cu perseverență, a fost implicată în dezvoltarea programelor și protocoalelor actuale de ecografie fetală și de medicină fetală, la spitalul Filantropia din București și la nivel național. A îmbinat practica clinică cu cercetarea medicală, activitatea sa științifică fiind reflectată prin articole publicate în reviste internaționale și prin numeroase conferințe susținute.

Ariile sale de interes sunt patologia cardiacă fetală, resticția de creștere și patologia fetală complexă, fiind implicată în îngrijirea și tratamentul sarcinilor cu risc crescut.
Recunoscută în mediul profesional ca un specialist de referință, Dr. Alina Veduță este preocupată atât de rigoarea și de acuratețea profesională, cât și de latura umană a relației cu pacientele care apelează la ea. Optimistă și prudentă în același timp, nu este descurajată de cazuri complicate și acordă tot timpul necesar, fiecărui caz în parte. Crede în importanța abordării personalizate și a muncii în echipă, pentru a ajunge la cel mai bun rezultat posibil, de fiecare dată.

Mamă la rândul ei, înțelege, din proprie experiență, importanța sprijinului medical în timpul sarcinii – sprijin care să se bazeze pe empatie din partea medicului, pe respect și pe bună comunicare.