Dr. Iulia Florentina Burcea, Medic Primar Endocrinologie, Elithia

Dr. Iulia Florentina Burcea

Medic Primar Endocrinologie

Practică în prezent la Elithia Aleea Alexandru

Despre

Cu o abordare personalizată, Dr. Iulia Florentina Burcea aduce în cadrul echipei Elithia expertiză avansată în diagnosticarea și tratamentul afecțiunilor endocrine, oferind soluții moderne și eficiente, adaptate nevoilor fiecărui pacient.

Formată profesional în cadrul Institutului Național de Endocrinologie „C. I. Parhon” din București — un centru terțiar de referință pentru excelența în endocrinologie — Dr. Burcea își completează activitatea clinică prin implicarea în educația medicală, în calitate de asistent universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”. Contribuie la formarea viitorilor specialiști și desfășoară cercetare în domeniul endocrinologiei, fiind activă și în sfera academică internațională.

Domeniile sale de expertiză includ endocrinologia oncologică și ginecologică, managementul afecțiunilor hipofizare, neuroendocrine, adrenale si tiroidiene, al tulburărilor metabolice, precum și al complicațiilor asociate menopauzei și obezității. Deține competențe în ecografie cervicală anterioară și osteodensitometrie clinică, obținute în cadrul unor cursuri internaționale de renume, precum cele organizate de American Association of Clinical Endocrinology și International Osteoporosis Foundation.

Dr. Burcea este membră a mai multor organizații profesionale internaționale, precum European Society of Endocrinology, Pituitary Society și Endocrine Society. Este recenzor pentru reviste științifice de specialitate și lector în cadrul cursurilor postuniversitare adresate medicilor rezidenți și specialiști. Activitatea sa științifică este completată de numeroase articole publicate în jurnale naționale și internaționale, iar în 2024 a contribuit ca autoare în volumul Tratat de Obstetrică și Ginecologie, coordonat de Prof. Dr. Gheorghe Peltecu, cu un capitol dedicat bolilor endocrine în sarcină.

În tot ceea ce face, Dr. Iulia Florentina Burcea este ghidată de rigoare, empatie și dorința de a oferi pacienților săi o îngrijire endocrinologică la cele mai înalte standarde.