Practică în prezent la Elithia Str. Paris
Dr. Simona Duță, medic primar în obstetrică-ginecologie și doctor în medicină, cu supraspecializare în medicină materno-fetală, are o experiență de peste 12 ani la Spitalul Clinic Filantropia din București atât în domeniul obstetricii cât și al medicinei materno-fetale.
Formarea de 2 ani la Fetal Medicine Foundation în Londra sub îndrumarea profesorului Kypros Nicolaides i-a permis să dobândească cunoștințe avansate în gestionarea cazurilor complexe de medicină și terapie fetală precum malformațiile sau anomaliile genetice, infecții, boli materne asociate sarcinii, patologia placentei, anomalii de creștere fetală, sau cazuri care necesită terapie intrauterină precum transfuzii fetale, intervenții LASER sau shunturi.
Se dedică cu pasiune sănătății femeilor și bunăstării fetușilor, având ca principal obiectiv să ofere tratamente de calitate, adaptate nevoilor fiecărei paciente. Abordarea ei se bazează pe empatie, comunicare deschisă și suport constant, pentru a crea un mediu de încredere și confortabil. În fiecare zi, îsi propune să fie nu doar un medic, ci și un partener de încredere în călătoria fiecărei paciente spre o experiență maternă sănătoasă și pozitivă.